Anul 2006 a fost caracterizat de continuată instrucţia în resuscitare în conformitate cu noile ghiduri ale Consiliului European de Resucitare. A fost elaborat şi publicat manualul "Resuscitarea cardiopulmonară şi cerebrală la adult - Note de curs" în cadrul programului de "Îmbunătăţire a Sistemului Regional de Asistenţă Medicală de Urgenţă - REMSSy". De asemenea, în colaborare cu Consiliul de Resuscitare din Serbia şi Muntenegru, a început instruirea primilor instructori în resuscitare atât în acordarea Suportului Vital de Bază cât şi a Suportului Vital Avansat, acreditaţi de către Consiliul European de Resuscitare. Acestea sunt bazele pentru formarea unei viitoare echipe de instructori ce vor forma centre de instruire de nivel european în principalele zone de pregătire din ţară. |